RADU COMȘA. DISCUȚIE REDUCȚIONISTĂ ÎN 4 CULORI 2

Credit foto:

Pavel Curagău / YAP Studio

Data:

26.11.2020 ora 15:00

Organizator:
MNAC
Adresa:
Str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, Aripa E4
Detalii:
Sala de Marmură
Link:

link web

„Reducționismul” menționat în titlul expoziției e o capcană pentru cei care nu sesizează umorul întregii construcții. Reducționismul este cel mai (ab)uzat concept din istoria filozofiei, dar are un haz anume, deoarece amintește de vremurile întunecate când ideologia marxist-leninist-stalinistă domina Estul Europei, și când orice alt model de gândire era catalogat ca fiind pur și simplu „reducționist”. Aici nu e vorba doar despre o glumă obscură, ci și despre o metaforă a revoltei împotriva oricăror conformisme, inclusiv cele propagate în ultimele decenii de către Pictură. Există o răsucire polemică în felul cum Radu Comșa abordează limbajul vizual, iar ținta este tocmai acest mediu idolatrizat pe care așa numita Școală de pictură de la Cluj l-a promovat internațional. O privire mai atentă la atelierul său – o combinație de depozit, fabrică, birou și laborator experimental – dezvăluie relația complicată cu mediul picturii. În lumea lui Radu totul este despre culori, dar ele sunt plate, energice și – important – integrate materialului folosit. Comșa înțelege pictura ca pe o altă dimensiune a lumii, nu ca pe o lume în sine. Picturalitatea e o calitate irelevantă. Ceea ce rămâne relevant după depășirea picturalității este logic, frumos și legat de funcție. Într-un context aspirând (în cel mai bun caz) la Gerhard Richter, Radu Comșa visează la Bauhaus, Le Corbusier și Jean Prouvé. (Călin Dan)
 
Acest website folosește cookies.