Nu s-au distrus doar niște clădiri frumoase din inima orașului, ci și țesătura socială, raporturile locuitorilor cu locul în care trăiesc. A fost un accident vascular fulgerător, care i-a făcut pe bucureșteni să-și piardă simțul de orientare și echilibrul pe care le dă arta, exersată în timp, de a trăi împreună. Ce s-a dus nu se întoarce. Dar înțelegerea acelui model și apelul la memorie pentru a-l recupera parțial, într-un context diferit, ne-ar rezolva o problemă de identitate și ne-ar ajuta să construim un nou model al orașului în care am vrea să trăim.
