Florin Dumitrescu – scriitor și antropolog

Ce iubesti, ce îți place cel mai mult la/în cartierul Rahova Uranus? 

Îmi place zona dintre străzile Sirenelor și Sabinelor, cu cele două biserici și curțile care îmi amintesc de copilărie. Eu m-am născut și am crescut pe strada Foișorului, într-un sit urban care a fost demolat împreună cu strada Dudești și mare parte din Cartierul Evreiesc. Este soarta pe care a avut-o și Uranusul, cealaltă extremitate a centrului civic ceaușist. Au scăpat câteva străzi colo și dincolo, tot e bine: în caz că se face vreun film despre vechiul București, ai unde filma.

Ce-i lipsește cel mai mult acestui cartier?

Știu că există tentative ca zona The Ark-Piața de Flori să fie revigorată ca un centru de interes social-cultural. Cred că e important să nu se gentrifice brutal zona. Cred că florarii și, în general, localnicii din zonă, cu ethos-ul lor pitoresc, conotat etnic, fac parte de multă vreme din ecosistemul urban și că orice decizie majoră de urbanism nu ar trebui să-i excludă de la consultări.

Când, cum l-ai descoperit și care este senzația/cuvântul/sentimentul/ melodia care definește acest cartier?

Am fost de câteva ori în Uranus când eram mic, dar amintiri clare, în deplină conștiență, am abia de când făcusem paisprezece ani (deci 1980, nu cu mult înaintea demolării, pe care atunci nu o bănuiam). O însoțeam pe mama în niște drumuri la Monitorul Oficial, undeva cam prin zona unde este azi Casa Poporului. Atunci era acolo o porțiune cu case cu curți intercalate cu instituții publice. Am ajuns cu tramvaiul dinspre Piața Unirii, cred că am urcat un pic panta, ceea ce făcea totul pitoresc. Erau copaci cu frunziș deș care ieșeau de după gardurile din zid. De fiecare dată când treceam dincolo de Dâmbovița, pe malul drept, simțeam ca un vertij plăcut, aveam sentimentul că se răstoarnă un pic lumea. E ceea ce resimt azi, dar nu la fel de acut, când urc spre Rahova sau Cotroceni, venind de pe malul stâng. Cred că Uranus poate fi ca Trastevere din Roma sau Triana din Sevilia, acele cartiere „mai alternative” de dincolo de râu, care amestecă în mod fertil cultura mahalalei cu boema artistică. Am feeling-ul ăsta trans-dâmbovițean. Cântec? O specială pentru concetățenii noștri care ne vând flori: Maneaua florăresei cu Romica Puceanu. (Tata a cunoscut-o pe Romica, a fost la ea acasă, să-i repare televizorul.)

 
Acest website folosește cookies.